Necunoscută

IX Certificat de deces

Tapetul cu fotoni este la moda. Cel putin in camera asta. Secundele vor avea in curand semnul +. Atunci voi putea sa scot dintii de lapte ai unor copii nenascuti inca. Ii voi lega cu un fir brunet si lung de clanta usii. Cand trimisii vor veni, dintii se vor transforma in fluturi albi. Atrasi de lumini, vor zbura in stoluri. Astfel, copiii nenascuti inca vor capata o strungareata chiar intre dintii din fata. Apoi cand se vor naste, vor ranji la soare. Razele acestuia vor trece prin strungareata incalzindu-le sufletul. Fluturii albastri vor canta penru ultima oara. Apele se vor retrage, iar pamantul va fi roditor pentru inca 1000 de ani. Niciodata insa nu vom putea da timpul inapoi. 3.06.2004. Ai iesit de la scoala. Porti o rochita roz. Imi spui ca esti grabita. Nu-mi pasa cum esti, ma bucur ca existi. 18.10.2004. Imi arde obrazul. Ai unghii date cu oja neagra si degetele lipite de fata mea. 2.05.2005. Esti in dreapta mea si razi. Porti ochelari de soare de 20 de euro. Certificat de deces incheiat astazi...Schultz a murit, sau va muri. Primul certificat de deces eliberat inainte de moarte. Oricum, cineva va muri in doua ore.

Think outside the pizza box

Pentru ca in Scoala Generala au ras de tine la ora de desen. Pentru ca tu ai fost singurul convins ca esti artist. Pentru ca pictai asa cum nu mai picta nimeni. Carcotosii spuneau ca urat. Pentru ca mereu ai vrut sa devii celebru. Pentru ca ti-ai spus ca esti un geniu. Pentru ca esti neinteles. Pentru ca asa au ras si de Picasso.

Acum e momentul sa le demonstrezi ca s-au inselat si ca nu stiu sa faca diferenta intre un capac de bere si o opera de arta. www.pizzaboxidea.com Arta pe cutiile de pizza. Poti sa iti deseneti propria cutie. Daca esti cel mai votat castigi 1000 de dolari pe luna. Daca nu, considera ca ai avut prima expozitie online.

VIII Testament

Ti-l las pe batranul Jack. Dublu, cu gheata. Intr-un pahar mare, dintr-o sticla groasa. Iti las mirosul de levantica, ploile de vara, aerul rece din timpul furtunii ce intra intr-un atelier de la mansarda. Iti las plaja pustie, nisipul ud si pasii sarati. Iti las si pescarusii. Dar si autobuzele aglomerate, strazile pavate cu frunze dintr-o ultima toamna. Iti las amintirile. Doar pe cele frumoase si colorate. Daca nu le vrei, poti sa le vinzi sub forma de carti postale unor turisti ciudati ce cauta fericirea. Iti las cutia cu poze si biletele. Unele sunt de la tine. Iti las visele, doua foi mototolite si un creion. Asa o sa inveti si tu sa vizezi. Iti las linistea din timpul noptilor in care nu dormeam doar ca sa te privesc pe tine cum dormi. Iti las picturile, culorile si pensoanele. Iti las gramofonul la care o sa asculti cantece ciudate si neintelese, fredonate obsesiv zile la rand. Iti las ciocolata si camasa rosie descheiata la primii trei nasturi. Iti las diminetile in care erai foarte frumoasa. Daca as putea, ti-as lasa si cele trei ore pe care le mai am de trait.

Eu, Schultz Ion, in deplinatatea facultatilor mintale, am declarat cele de mai sus.

8.08.2008 Schultz

Track3 - Un pachet de tigari

-Auzi....opresc la non-stop?

-De ce?

-Ai si tu niste bani sa luam tigari?

George. Are felul lui subtil de a-ti spune lucruri. “Ai si tu niste bani” adica eu platesc, el nu are bani, sau are dar ii tine ca sa ia tampenii pentru gagica lui nasoasa. “Sa luam tigari”. Prin aceste cuvinte simple si foarte bine alese, George incearca sa-mi transimita ideea de intrajutorare. Din aceste tigari – ale noastre – prin bunatatea lui, imi va oferi si mie cateva. Nu prea multe. Vreo 7-8, isotite de mesajul ce tradeaza darnicia:“Ia, ma, sa ai si tu”. Scena se incheie cu un zambet insotit de alte cuvinte: “Ce, ma, vrei sa mori? Eu de ce sunt aici?”

-Baaa...ia si o bere, da-te-n pula mea, nu fi bulangiu.!

-Iau, ma.

In cambuzele astea din cartier vand mereu aceleasi fete. Nici una nu rezista mai mult de 3-4 luni. Se plictisesc repede de betivi,drogati, tepari, lame la gat, curve si pesti, patroni ce le-au angajat doar ca sa le futa, pensionari pisati. Si toate seamana intre ele. Mici de inaltime cu parul ciufulit, avand o culoare indoielnica, mereu imbracate mai gros, pentru ca si vara se face destul de frig peste noapte. Mereu triste, mereu obosite, mereu cu cearcane. Nu stiu de ce fac asta. Bine, e mai ok decat sa ti-o tragi cu toti burtosii....De aici pleaca acasa, atunci cand le vine schimbul la 7 dimineata. Acasa insemnand o garsoniera unde stau cu chirie. Un pat si un aragaz, miroase mereu a cartofi prajiti si unde mori de cald daca e vara. Iarna ingheti. Normal. Bine, hai. Mai pune si un iubit la fel de pirpiriu ca si ele. Doua perechi de blugi negri, cateva tricouri, o vesta din lana impletita de vreo bunica decedata si care le-a lasat o fasie de pamant la tara. O pereche de pantofi si una de cizme. Alte nimicuri.Ti-am rezumat viata lor. De ce? Ca sa intelegi de ce atunci cand intru, impingand cu greu usa mizerabila, sunt intrebat in aceeasi secunda:”Ce vreeei?”

Bine ca nu a coborat si George. Avea el niste raspunsuri pentru astfel de situatii.Si toate incepeau cu “sa-ti dau la muie”. Sau le raspundea foarte politicos.”As vrea sa va intreb daca nu aveti peste”. “Nuuu!!” “Si nu vreti unul?”

-Un kent si o bere la doi litri.

-Berea ti-o iei din frigider. 8 lei.

Doi batrani casca ochii la nu stiu ce biscuiti pusi in borcane de plastic. Amandoi in pardesie. Ea negru, el crem. Se tin de brat. Nu zic nimic. Nici macar nu se privesc. Se uita la biscuiti in tacere. George claxoneaza de zor. Afara, aerul rece de toamna are miros de otel. E intuneric si ma simt singur.

-Cat trebuie sa-ti dau? Imi zice George in timp ce desface in graba pachetul de tigari.

-Nimic, ma... si o secunda sau mai multe, nu mai zicem nimic..

-Lasa, ma, ca o sa ne scoatem si noi. O sa vezi...

-Hai sa mergem. E tarziu..