miercuri, 21 noiembrie 2007

Track2 - Tata

53 de ani. Atat avea. L-au aruncat afara ca pe un caine. L-au trimis intr-un spital si i-au zis ca o sa se faca bine. Arsuri de gradul doi si trei pe 40% din suprafata corpului. Ca in doua-trei luni reia lucrul. Sa nu isi faca probleme. Are postul asigurat. Un om cu vechimea si experienta lui nu gasesti asa usor. Cand a fost externat a primit si decizia de concediere. Sunt multi someri, nu au avut ce sa faca. Nu puteau sa lase postul neacoperit o perioada atat de lunga. Le pare rau, il inteleg prin ce trece, dar sunt siguri ca o sa se descurce. Oamenii cu experienta lui sunt foarte cautati. Baaa! Atunci de ce il dati afara? Si daca va intereseaza nu s-a descurcat. Nu s-a descurcat deloc!! In ultimul an a tot incercat sa-si gaseasca ceva. Aceeasi poveste si acelasi raspuns idiot insotit de un zambet tampit apartinand unei tarfe junioare de la HR. “Mmm..54 de ani! Ne pare rau, nu putem sa va ajutam”. Ce mortii ma-tii stii tu sa faci de esti asa de importanta? Abia scrii doua cuvinte si mai stii si tu cate un “yes”, cate un “is not in the office right now”! Stii sa repari un Heidelberg GTOV 52? Sau poate te pricepi mai bine la un Ideal 7228? Nu! Atunci macar lasa-l sa-ti spuna de ce a venit aici si ce stie sa faca. Apoi poti sa-l arunci in strada! Si batranul ce crezi ca face? Se ridica in picioare si ii spune: “Va multumesc pentru timpul pe care mi l-ati acordat. Saru`mana!” Iese calm, tinandu-si basca lui cu patratele albastre cu ambele maini. Am iesit si eu repede dupa el. Nu ca sa-l prind. Doar ca sa nu o bat pe tarfa ce continua sa zambeasca. Pe scari am vazut ca avea ochii umezi. Atunci a fost prima data cand mi-a fost mila de el. M-a batut pe umar si m-a privit cumva anume. Cu ochii unui om invins de viata. “Sa te tii de scoala. Sa nu ajungi asa ca mine. Vezi si tu cat e de greu”. De atunci nu s-a mai dus la nici un interviu. Nu si-a mai cautat nimic. Acum sta toata ziua la televizor, imbracat numai intr-un maiou jegos putind a tigara. Fumeaza de rupe toata ziua. Intr-o seara nu mai putea sa respire asa ca l-am bagat in cada ca sa-l spal cu apa rece. Sa-si revina. Tremura si abia mai respira. Atunci mi-am dat seama cat de mult a slabit. Nu era nimic mai mult decat un batran slabanog ce se straduia din toate puterile sa respire. A fost a doua oara cand mi-a fost mila de el.

De fiecare data cand ma vede prin casa ma intreaba de facultate. Cum merge? Cat mai am? Am nevoie de ceva? De parca ar avea el cu ce sa ma ajute. Nici nu apuc sa zic ceva ca mi-o baga pe aia cu conditiile. Ca el nu a avut posibilitatile mele. Ca el la varsta mea deja muncea zi si noapte. Ca daca era in locul meu...ajungea mare. Poate ca are dreptate, poate ca eu nu o sa ajung nici macar ce a ajuns el.

duminică, 18 noiembrie 2007

Track1 - Intro

Cum ai ajuns aici? Drogat, dezbracat, lesinat pe gresia rece. Si intunericul asta..Ma sufoca. Ce e cu tine? Te rog eu, respira! Maine vei fi bine. E ca o raceala ce iti trece dupa o noapte lunga de somn si un ceai de cimbru cu lamaie. Totul va fi bine.. Te rog eu, respira ! E frig....te rog respira! Nu stiu ce mai crezi tu, dar eu…Eu am impresia ca asta a fost tot, amice ! Iti amintesti cum a inceput totul ? Erai la Babanu`, cu un picior rezemat de gard….

Imi fumez linistit tigara si ma uit la prostii astia doi care se cearta in fiecare zi...

- Bai Babane, da-te-n pula mea, ca nu ti-am cerut marea cu sarea, ti-am cerut sa-mi pui si mie o capota!

Baiatul asta inalt, slabut si blond, ce discuta in termeni tehnici cu Babanu`, e tovarasul meu cel mai bun. Chiar daca abia a terminat liceul iar din doua cuvinte trei au o legatura sigura cu pula. Termen tehnic. Am crescut pe aceeasi strada murdara si plina de tigani dintr-un cartier de la marginea lumii. Unde apa calda si politia veneau doar o data pe luna. Si atunci cateva ore. Asa ajungi sa poti trece in CV limba rromana ca limba straina. Pana sa mai crestem un pic am visat... Am visat ca intr-o zi o sa ajungem si noi oameni cu case si masini. Cu timpul ne-am linistit. Am inteles, ca pentru moment, nu vom ajunge mai departe de atat. Eu student la constructii, iar George vanzator/ciorditor de masini. Sau reprezentant vanzari auto cum spune el cand e intrebat pe la vreun interviu ce experienta are si unde a mai lucrat. Cand nu e la Babanu` ca sa-i mai vanda vreo portiera luata de pe la vreo rabla, George e cu gagica lui blonda si cu nasul mare. Si care de fiecare data cand vrea sa para si ea dragastoasa nu gaseste altceva mai bun de facut decat sa-l intrebe pe asta, pe un ton dulce: cine te iubeste pe tine? Raspunsul e mereu acelasi: ma-ta!

- Baaaa, ce pula mea faci acolo? Iar visezi? Vino `ncoa! Nu vezi ca te strigam?

- Vin, ma! Imi arunc tigara. O sting cu ciuda, avand grija sa rotesc piciorul de cat mai multe ori. Ce vreti, ma?

- M-au sunat astia. Trebuie sa mergem!

- Unde?

- In ma-ta!!! Las` ca o sa vezi tu. Te duc in excursie. O sa-ti placa. De ce esti prost!

Prost nu eram...

vineri, 9 noiembrie 2007

VII Viziunea lui Schultz

“Nimic nu e real. Deschide ochii, deschide ochii...” De vreo zece minute stateam intins pe podea si urmaream miscarea norilor. Cand stai la zece cerul iti este mult mai apoape. Il simti cum apasa greu. Eram pe podea si ma incalzeam la soare precum un guster...cand..Am avut o viziune. Probabil de la prea mult acool. Macar asa pot sa ii gasesc o explicatie cat de cat logica. Emma..Era imbracata intr-o rochie alba. Nu stiu unde eram exact. Eram undeva la tara. O casa veche cu geamuri vopsite in verde. O casa mica. Asa cum avea bunicul meu. Cu doua camere si un hol. Din casa asta cu usi cu vopsea scorojita au iesit doi preoti. Si apoi inca doi. Impreuna carau pe un fel de targa un trup de fata bruneta. In fata casei, imediat ce coborai treptele de beton, incepea un lan de grau. Culorile erau puternice. Si parca se amestecau. Ca intr-o pictura de Van Gogh. Cerul era intunecat. Vantul sufla cu putere. Atmosfera devenea din ce in ce mai apasatoare si mai terifianta pe masura ce preotii ieseau din casa, carand trupul fetei. S-au oprit in fata casei. Au asteptat cateva minute in tacere. In tot acest timp, eu ma aflam la marginea lanului de grau privind linistit. Asa cum privesti o inmormantare in care nu esti implicat emotional in nici un fel. Pe jumatate curios, cine o fi tanara? Pe jumatate indiferent, de ce mai pierd vremea pe aici? Dupa ce au stat cateva minute fara sa faca ceva anume, fara sa se miste, la un moment dat, prin lanul de grau s-a format un drum. Asa cum Marea Rosie a fost despicata in doua de catre Moise. Totul a inceput sa capete sunet. Vantul se auzea mai tare, se auzeau plansete. Lucru pe care nu il remarcasem pana atunci. Au pornit. Cei patru preoti, carand targa pe care se afla trupul unei fetei, au pornit. Cu pasi lenti, dar siguri, se indreptau catre drumul despicat in lanul de grau. Ma uitam la acest proces fara nici o emotie, pana cand...pana cand au ajuns in dreptul meu. Fata de pe targa era ea. Era Emma. Din clipa aceea totul parca a fost dat pe repede inainte. Nu stiam ce sa mai fac. Nn stiam ce se intampla. Am urmat drumul croit in lanul de grau alaturi de cei patru preoti. Cand s-a pierdut in zare casa veche, am ajuns la un rau. Un rau linistit. Asa cum e Siretul. Un rau ce curge lin, fara sa te simti amenintat in vreun fel. La acest rau ne-am oprit. Nu plangeam desi mi-as fi dorit. Nu vorbeam pentru ca nu aveam cu cine. Nu intelegeam pentru ca nu avea cine sa imi explice. Doar priveam. Cei patru preoti tacuti au coborat targa pe pamant. Nimeni nu spunea nimic. Nici o rugaciune. Nici macar plansetul infunfat al unei posibile mame nu se mai auzea. Se auzea doar raul. Poate ca era raul meu. Si eu nu il recunosteam. Asa cum nu eram sigur ca fiinta in rochita alba, ce tine ochii inchisi, e Emma. Nu mai eram sigur de nimic. Nici macar nu mai stiam cine sunt eu si cum am ajuns aici. Ca la un semn, fara sa vorbeasca intre ei, preotii au lasat targa sa alunece usor pe apa. Iar raul nu a refuzat asa o jertfa. Fiinta aceea pe care eu stiam ca o iubesc se indeparta de mine fara ca eu sa am vreo reactie. Desi inchisi, ochii varsau lacrimi. Cei patru preoti priveau cum trupul este purtat de ape pana ce ajunge departe. In mijlocul apelor. Invaluit de un foc ce nu mistuie, trupul s-a ridica. Emma a deschis ochii. Traieste!! Cu vocea ei calma, fara sa tradeze macar o umbra de frica sau de neliniste, mi-a spus : “Nimic nu real. Deschide ochii, deschide ochii!”.

Nu am inteles ce a vrut sa zica . “Nimic nu e real”. Ce nu e real... Eu sunt real? Cat e de adevarat ca mai am doar patru ore de trait?