Imi fac inventarul: un sfert de sticla de votca, ramasa de aseara. 100 de ml de spirt ascunsi sub chiuveta din bucatarie. La nevoie, cu un filtru dintr-o coaja de paine veche, putina apa, se obtine ceva ce nu iti arde gatul de tot, inca de la prima inghititura. Doua cutii de bere. « Bere de calitate » , asa cum scrie pe cutia aurie. De doua ori, la mijloc si jos. Sa fie siguri ca sunt convins ca beau o bere buna. Asta ca backup. In cazul in care ti se pare ca are gust de posirca trasa dintr-o fermentatie de hamei. Sa fii convins ca te inseli. Sunt in frigider, dar la ce bun. Nu il tin in priza. Pentru ca in frigider de obicei nu am ce sa pun. Nu prea mananc pe acasa. Mananc mai mult in oras. Glumesc. Ceea ce imi cumpar mananc imediat. Nu ai idee cat de buni pot fi niste cartofi fierti cu sare si parizer. Iar cand imi fac de cap cumpar cate un kg de carne de mici. Nu imi permit sa fac provizii si nici nu ma incadrez in publicul tinta care face asta. De provizii se ocupa batraneii si harciogii. Nu eu. Sa recapitulam: 200 de votca + 150 de spirt cu apa, am zis eu ca la nevoie merge. In total 350. Am dat de dracu`. Nu e mult. De felul meu nu prea am multe prin casa. Sunt adeptul stilului de design interior « open spaces ». In bucatarie nu am decat o chiuveta veche, din fonta. Sub ea o puzderie de sticle. Sunt colectionar. Imi plac sticlele. Nu prea conteaza ce culoare sau ce forma au. Imi plac si cele subtiri, alungite ca si cum sticla topita s-a incapatanat sa se dezlipeasca de fierul ce le modela, intr-un sarut uscat. Imi plac si cele grasute ca un model feminin din Renastere. Le accept pana si pe cele mici. Important este sa fie pline si sa fie cu alcool. In bucatarie mai am o masa si un scaun. Dupa cum ti-am mai spus, apartamentul meu e mobilat destul de simplu. Intr-o camera am o saltea unde dorm si cateva rafturi, iar cealalta camera e goala. Peretii au fost candva albi. Acum au diferite nuante. De la un verde inchis produs de igrasie si pana la gri, de la fumul de tigara. Mai pune si o baie, cu un ciob de oglinda agatat de perete. Norocul meu e ca stau la 10. Pana la urma privelistea face totul. De aici de sus masinile din parcare par atat de mici. Ai crede ca e aproape imposibil sa le nimeresti cu o sticla dupa ce ai golit dintr-o inghititura otrava calduta. Si totusi se poate.
Ion. Lui tata nu i-au placut lucrurile complicate. Nici in cazul numelui meu nu a facut exceptie. In loc sa imi spuna Leonard, Sergiu sau Constantin, el mi-a zis simplu: Ion. Schultz Ion. Imi privesc mana si singurul lucru cu adevarat valoros pe care il mai am. Un ceas primit de la tata. Vineri. E 5 si 20 Mai am 10 ore si ceva. Nu e mult. E ultima zi din viata mea iar eu mi-o incep ca pe oricare alta. Trag doua, trei inghitituri din votca de pe masa. Imi tarai picioarele pana in baie. In fata ciobului de oglinda vad acelasi lucru pe care il vad in fiecare dimineata. Un fraier care nu a stiut ce sa aleaga. Aa..bine, acum e altul. E un fraier care nu a stiut ce sa aleaga si care va muri in aceasta dupa-amiaza. Are cearcane. Si parul ii sta aiurea. As vrea sa visez. Sa stiu ca daca ma spal cu apa pe fata ma voi trezi si atunci nu voi mai fi aici. Voi fi intr-o casa mare, nu intr-un apartament din placi. Afara e un soare prietenos. Adie un vant slabut.. Prin usa culisanta dintr-o sticla groasa si cu insertii metalice de un albastru senin, se vad bradutii argintii ce se leagana tacut. E foarte devreme, dar Mardare deja e ocupat sa alerge vrabiile ce se apropie de cusca lui. Doar cand ii vad fata lui amuzanta, cu ochii bulbucati si nasul turtit, ma face sa zambesc. Ma privesc in oglinda mare si intreaga, luminata de spoturile din tavan. Imi strang mai bine cravata in timp ce cuptorul cu microunde ma anunta ca mi-a preagatit micul dejun. Ceaiul de cimbru e cald. Numai bun. Imi savurez cornurile cu unt si citesc titlurile dintr-un ziar. Ceasul de la tata e la mana. E 6. Si nu visez. Sa fim seriosi. Mai am 10 ore. Arunc doi stropi de apa pe fata. Uitandu-ma in ciobul de oglinda murdara, mi se pare ca stopii se preling asemeanea unor lacrimi. Sau poate ca nu mi se pare. Mai am 10 ore....doar 10...
5 comentarii:
auzi, da' tu când ai de gând să scrii ceva vesel? :P
Mie mi se pare foarte vesel. Nu e vina mea ca nu ai simtul umorului:P
Nu stiu de ce dar cand am citit asta mi-au revenit obsesiv in minte imagini din filmul "Terminus Paradis". Parca seamana asa, umpic. Si e vesel ca o inmormantare cu lautari. :))
Nu ti s-a parut. Chiar seamana:)Continuarea e diferita...
interesant;;)
si e vesel ca o inmormantare cu manelisti:))
Trimiteți un comentariu