II...

Stau lungit pe o saltea mizerabila si imi imaginez ca punctul negru din tavan se face din ce in ce mai mare, asemenea unei gauri negre, pana ce ma inghite. Prin gaura asta neagra, nascocita de imaginatia mea, pot sa ajung oriunde...

Am vrut sa te pictez. Asa cum erai tu in zilele cand ma trezeam cu tine la usa mea. Cu parul ravasit, cu doua-trei haine aruncate in graba pe tine. Erai vesela si calda precum o zi de vara. Am vrut sa te pictez...Dar mai ales am vrut sa iti pictez sufletul. L-as fi asezat cu mare grija, ca nu cumva sa-l ranesc, pe fotoliul de langa geam, un geam mare, ce porneste aproape din podea. Apoi as fi stat cateva minute. Sau poate ore, nu mi-as fi dat seama. As fi stat si l-as fi privit fara sa scot un sunet, fara sa clipesc. Deodata, m-as fi repezit la valiza de lemn in care imi tin tuburile. As fi scos paleta si pensoanele...

Imi mangai panza..alba, fina. Imi pregatesc culorile. Mi se pare ca am pictat suflete o viata intreaga, ceea ce fac e ca un studiu repetat la nesfarsit. Ma opresc o secunda. Doar o secunda. Cat sa trag aer in piep, cat sa iti privesc sufletul cu coada ochiului. Incep. Cu verde, cu mult verde. Cu verde de toate nuantele. Iti pictez sufletul cu verde. Apoi iti pictez zambetul, nu buzele. Cu galben. Stralucitor si aprins. Cu albastru, senin cum e cerul vara, iti pictez privirea, nu si ochii. In loc de sani ti-am pus doua mere. Tot verzi. Dintr-unul am muscat un pic..Tu nu stii dar...candva, atunci cand nu voi mai avea nici panze si nici foi, am sa pictez pe coapsa ta. Si atunci iti voi picta un sarut...

Pe frunte imi alearga picaturi de sudoare. Punctul negru din tavan e la locul lui. Am visat ceva, sau poate mi-am imaginat. Pictam. Eram intr-un atelier dintr-o mansarda cu geamuri largi si...o pictam. Nu mai stiu exact ce s-a intampalt doar ca...a fugit. S-a speriat si a fugit, ca nu cumva o parte din sufletul ei sa devina a mea. Tacerea aspra din jurul meu e taiata din secunda in secunda. Ceasul de la tata isi face constiincios treaba. Mai am noua ore...