VI Emma

- Prefer sa merg singura! Mi-a spus asta ca si cum era de la sine inteles ca eu tin mortis sa o insotesc, apoi mi-a aruncat o privire acra peste umar.

- Atunci nu ai decat sa mergi mai repede sau mai incet decat mine!

Asa ne-am cunoscut. Eram pe un bulevard foarte aglomerat si din aceasta cauza eram obligat sa merg alaturi de o tipa draguta de felul ei, dar care era mai plictisita si mai morocanoasa decat un sofer de tir de cursa lunga ajuns la destinatie. Nu stiu cum am reusit, insa pana la urma am ajuns sa discutam despre fizica. Ceva legat de principiul actiunii si reactiunii. Cel mai probabil am ajuns aici dupa amenintarile ei, frumos si foarte politicos formulate, ca ma pocneste. Pana la coltul bulevardului, acolo unde eu faceam stanga catre parc si catre casa, mai aveam cateva minute de mers. Cel putin cinci. Pe langa faptul ca era imbulzeala, mai eram nevoit sa merg si cu o tipa antipatica, dar care mirosea extraordinar de bine. Poate ca si de asta nu m-am oprit cateva secunde, cu riscul de a fi calcat pe picioare sau de a fi injurat de un functionar grabit sa ajunga acasa la sotie si copii, inainte de sapte. Ca nu cumva recordul lui perfect sa fie stricat. Miroasea cald. Nu era miroul unui parfum sau al unei creme. Era mirosul ei. Mirosea a ploaie de vara. Ma aflam in stanga ei, un pic mai in spate decat ea. Ea mergea grabita, calcand hotarata. Din cand in cand se mai uita cu coada ochiului sa vada daca nu cumva am disparut. Eu insa abia daca o observam . Eram fascinat de parfumul pielii ei. Zambeam. Poate ca si de asta la un moment s-a enervat.

- Pana aici!! S-a oprit brusc, m-a prins de brat si m-a tras spre gardul din fier ornat cu flori albe. Am iesit din multime, nu fara sa fim usor bruscati. Mi-am asezat un pic gulerul de la camasa.

- Asa!! Si acum? Ce o sa faci? Probabil ca se astepta sa reactionez altfel. Poate chiar sa devin usor violent. Mai ales dupa ce ii povestisem de principiul actiunii si reactiunii. Insa asa…eu ii puneam pe cel mai calm ton o intrebare. Simpla, asteptand un raspuns la fel de simplu.

- Ce vrei de la mine? Ii raspund in graba. Nimic. Profit de un spatiu liber lasat de un soldatel ce aruncase o hartie la cos. Ma arunc si eu in curentul de oameni. Nu credeam ca va veni dupa mine. Speram, dar nu credeam. Mi-am dat seama ca se apropie dupa parfumul moale si atat de neobisnuit.

- Stai! Eu sunt Emma. Se schimbase. Vocea, mimica fetei. Puteam sa jur ca ea nu e una si aceeasi cu tipa acra si morocanoasa pe care o intalnisem la intrarea pe bulevard. Parfumul insa ramasese neschimbat. Eu sunt Schultz si merg singur. Iar de la intrebarea “Si unde mergi tu singur?” am ajuns la mine. Acolo mergem eu. Mergeam singur. In ziua aceea de inceput de vara lucrurile au stat un pic altfel. Si mult timp dupa asta. Pana la urma Emma a stiut de ce mi-a zis inca dinainte de a o cunoaste ca prefera sa mearga singura. Pentru ca asa era ea. Ii era bine singura. Iar eu nu am facut decat sa stric armonia. A mea si a ei. Iar acum platesc pentru asta. Mai am cinci ore.

Mdaa...

Merge? Gata? Baaaa…vezi ca eu zic, bine? I-ai dat drumul? Bine!

Ultima carte citita: Mitch Albom – “Marti cu Morrie”. Sau “O limba comuna” de Sorin Stoica. Imbatranesc. Nu mai stiu exact.

Ultima carte neterminata: Maxim Gorki – “La stapan”. Finalul devenise previzibil. Iar cand m-am prins de asta am abandonat si cartea. Am citit ultima pagina. Aveam dreptate.

Cred ca Miruna va fi fericita sa scrie despre carti. Oricum ii eram dator.

P.S - Tema data de Irina.

Ziua mea de azi

E 23:18. Pot sa stau un pic tolanit in fotoliul. Ceasul cu pendula ma va anunta printr-un gong ca e miezul noptii, in caz ca adorm. Imi promit ca nu voi sta decat doua-trei minute. Apoi ma voi ridica brusc. Voi face un dus si un ceai cu un strop de Jack. Pot sa lenevesc putin inainte sa plec. E liniste si e cald. Imi este bine. Am atipit cateva secunde sau minute. Nu stiu exact. M-am trezit speriat de un zgomot puternic. Ma uit la ceas. Nu e nici pe departe douasprezece. Usa camerei este izbita puternic de perete. Tot ce mai apuc sa vad sunt doi tipi in negru, invaluiti de un nor de fum. Mi s-a pus o cagula pe cap. Nu mai vad nimic. Sunt luat pe sus. Aud zgomotul pasilor in timp ce coboram scarile. Usa trantita a unei dubite. Motorul turat. Inima batandu-mi repede. Mergem de cel putin cincisprezece minute, Oprim cateva clipe. E o trecere de cale ferata. Trenul se apropie in viteza. Ii aud suieratul si zdranganitul rotilor ce se confunda cu bataile inimii mele. A trecut. Sunt invadat de o clipa de liniste. Doar o clipa. Pornim. Sunt sigur ca nu mai suntem in oras. Dupa vreo cinci minute oprim Usa dubitei e trantita din nou. Am coborat. Bocancii scrasnesc in pietris. Un zavor mare este ridicat cu un zgomot puternic. O usa uriasa este deschisa. Asta judecand dupa scartaitul ingrozitor si greoi pe care il produce. Sunt intr-o sala mare. Un hangar sau ceva asemanator. Orice sunet, cat de mic, este amplificat. Daca as fi un pic atent sunt sigur ca mi-as putea auzi ecoul batailor de inima. In sfarsit mi s-a scos cagula. Prin lumina puternica incep sa disting niste siluete. Cu cat ma obisnuiesc mai mult cu lumina cu atat imi par mai cunoscute. Sunt inconjurat de mai multi barbati in uniforma neagra. Uniforma ce mi se pare ca seamana foarte mult cu a mea. Nu mi se pare. Chiar este aceeasi uniforma. E uniforma serviciului antitero. Iar ei sunt colegii mei. Acum incep sa inteleg totul. Ma uit la ceas. E trecut de douasprezece. Astazi este prima mea zi de munca. Si tot ceea ce s-a intamplat cred ca a fost botezul.

Somnul

V Din cutie

Bai….pana la urma cu ce ramanem? Stau pe un scaunel din bucatarie, ingramadit intre masa si peretele rece, pe care il simt ca pe un cub urias de gheata. Stau si ma intreb: pana la urma cu ce ramanem? De exemplu eu. Eu cu ce raman? Eu. Schultz Ion. Nu stiu de ce, dar de cand m-am trezit am tendinta de a cataloga, de a pune in ordine, de a numara, de a face inventarul, de a ma gandi la ceea ce am eu, la ceea ce am realizat. Poate pentru ca voi muri in mai putin de sapte ore. Se poate. De exemplu acum. Nu ti-am zis, ti-am ascuns asta. Am o cutie. Nu e cine stie ce. E o cutie din aia de pantofi, alba cu o dunga portocalie. Pastrez in ea amintiri ce prin hazard sau indemanarea cuiva au capatat si o forma materiala. Iar acum ce fac? Te-ai prins. Cotrobai prin ele. Le-am imprastiat pe masa. Asa cum faci cu piesele unui joc de puzzle.Le adun una cate una, le pun in ordine in cutie si incerc sa imi refac trecutul. Bun. Inspir adanc inainte ca sa ma apuc de treaba. Din gramada de amintiri imprastiate pe o musama roasa extrag o bratara. Nu am purtat-o niciodata. Poate si pentru ca nu imi place sa am chestii care sa atarne pe mana mea. Am primit-o cand inca nu facusem optsprezece ani. Doua fotografii primite de 1 Martie. Cu tot cu snuruletul ala in alb si rosu, cu dedicatie. Cu tot tacamul. Nu o sa insist cu detalii de genul cine aprare in fotografii, cand au fost facute, ce scrie in dedicatie. Stiu ca nu te intereseaza. Nu vreau sa te plictisesc. Continuam ? Cateva fotografii cu mine. Fotografii din alea tip buletin. Una e si cu tata. Niste legitimatii. Din liceu sau cam asa ceva. Cateva bilete. Unul la opera, unul la un concert si unul pana la Brasov. Asta e un bilet de tren. Rapid, vagonul 7, locul 85. Un biletel pe care sunt notate doua date. E un pariu. L-am si pierdut dar ce conteaza. Teoretic trebuie sa dau o sticla de Jack. Am uitat pana si eu, ca sa nu mai zic de tipa cu care l-am pus. Nici nu stie ca ii sunt dator cu un jack. Iar peste cateva ore chiar nu o sa aiba cine sa i-l mai dea. Un portret desenat pe o foaie cerata. Cel mai probabil. E portretul meu. Tot cu dedicatie. “Cu drag celui drag”. Alt biletel: “Esti un fatarnic! Stii bine sa-ti ascunzi sensibilitate!”. Mai scria ceva pe acolo, dar o sa trec repede, pentru ca am gasit ceva cu adevarat interesant. O tema la Limba Romana: “Elaborati trei poezii in trei stiluri diferite ( Eminescu, Bacovia, Arghezi etc)”. Tot din liceu. Tema are si o rezolvare. Stiu ca o sa mor curand. Asa ca pot sa iti citesc cateva versuri...Ultima strofa dintr-o poezie. Cu morti si alte nebunii:

“Si-n stanga mea mai sunt inca trei morti,

Ce stau pe-o banca si discuta toti.

E noapte -afara, negru ca de fum.

Si toti sunt morti si toti sunt scrum.”

Bine. Am si cateva mai vesele. Doua. Ai retinut ca de toate sunt trei. Ce vrei? Daca astea erau cerintele temei! Am mai gasit ceva. Un mail de amenintare. Ciudat e ca e de la o fata. Si mai ciudat e ca atunci cand l-a scris tinea mult la mine. Incepe cam asa: “Subject: Sunt in continuare suparata!!!!!!” Cu sase semne de exclamare. ”Dupa cum vezi, eu itzi scriu in continuare, chiar daca nimeni nu vrea sa-mi raspunda...................” Nouasprezece puncete de suspensie. “De tine vorbeam”. Apoi urmeaza niste repetitii. Ma refer aici la doua cuvinte. Ca sa fiu mai exact: bat...repetat de doua ori, tare...repetat de sase ori. Bine..pana la urma mesajul e unul dragastos, pentru ca se termina cu : « pupic,botic,mic, mic,mic ». Ma rog.. Si cu o semnatura. O clipa am zambit, acum insa nu prea imi mai arde sa fac asta. Am gasit o bancnota de un dolar. Am castigat-o in urma unui pariu.Ar fi trebuit sa fie verde. Dar nu e. E rosie. Plina de urmele unor buze rujate cu grija. Buzele ei. Iti dai seama? O parte din parfumul lor, o parte din rujul ei rosu se afla chiar aici. In fata mea. Tot ce mi-a mai ramas de la ea e bancnota asta de un dolar si o fotografie cu ea. Cu parul brunet, cu ochii mari, calzi si umezi. O fotografie cu un sarut imprimat pe spate impreuna cu o data: 16 iunie 2007. Daca Sophie nu mi-ar canta la ureche “Rien de rien”….as fi avut si eu ochii umezi...

Nu am inteles de ce? Iar acum stiu ca e prea tarziu ca sa mai aflu. Ma simt la fel de gol precum o colivie fara canar ...Si chiar daca as pleca acum dupa ea...tot ar fi prea tarziu. Pentru ca nu mai am decat sase ore.