53 de ani. Atat avea. L-au aruncat afara ca pe un caine. L-au trimis intr-un spital si i-au zis ca o sa se faca bine. Arsuri de gradul doi si trei pe 40% din suprafata corpului. Ca in doua-trei luni reia lucrul. Sa nu isi faca probleme. Are postul asigurat. Un om cu vechimea si experienta lui nu gasesti asa usor. Cand a fost externat a primit si decizia de concediere. Sunt multi someri, nu au avut ce sa faca. Nu puteau sa lase postul neacoperit o perioada atat de lunga. Le pare rau, il inteleg prin ce trece, dar sunt siguri ca o sa se descurce. Oamenii cu experienta lui sunt foarte cautati. Baaa! Atunci de ce il dati afara? Si daca va intereseaza nu s-a descurcat. Nu s-a descurcat deloc!! In ultimul an a tot incercat sa-si gaseasca ceva. Aceeasi poveste si acelasi raspuns idiot insotit de un zambet tampit apartinand unei tarfe junioare de la HR. “Mmm..54 de ani! Ne pare rau, nu putem sa va ajutam”. Ce mortii ma-tii stii tu sa faci de esti asa de importanta? Abia scrii doua cuvinte si mai stii si tu cate un “yes”, cate un “is not in the office right now”! Stii sa repari un Heidelberg GTOV 52? Sau poate te pricepi mai bine la un Ideal 7228? Nu! Atunci macar lasa-l sa-ti spuna de ce a venit aici si ce stie sa faca. Apoi poti sa-l arunci in strada! Si batranul ce crezi ca face? Se ridica in picioare si ii spune: “Va multumesc pentru timpul pe care mi l-ati acordat. Saru`mana!” Iese calm, tinandu-si basca lui cu patratele albastre cu ambele maini. Am iesit si eu repede dupa el. Nu ca sa-l prind. Doar ca sa nu o bat pe tarfa ce continua sa zambeasca. Pe scari am vazut ca avea ochii umezi. Atunci a fost prima data cand mi-a fost mila de el. M-a batut pe umar si m-a privit cumva anume. Cu ochii unui om invins de viata. “Sa te tii de scoala. Sa nu ajungi asa ca mine. Vezi si tu cat e de greu”. De atunci nu s-a mai dus la nici un interviu. Nu si-a mai cautat nimic. Acum sta toata ziua la televizor, imbracat numai intr-un maiou jegos putind a tigara. Fumeaza de rupe toata ziua. Intr-o seara nu mai putea sa respire asa ca l-am bagat in cada ca sa-l spal cu apa rece. Sa-si revina. Tremura si abia mai respira. Atunci mi-am dat seama cat de mult a slabit. Nu era nimic mai mult decat un batran slabanog ce se straduia din toate puterile sa respire. A fost a doua oara cand mi-a fost mila de el.
De fiecare data cand ma vede prin casa ma intreaba de facultate. Cum merge? Cat mai am? Am nevoie de ceva? De parca ar avea el cu ce sa ma ajute. Nici nu apuc sa zic ceva ca mi-o baga pe aia cu conditiile. Ca el nu a avut posibilitatile mele. Ca el la varsta mea deja muncea zi si noapte. Ca daca era in locul meu...ajungea mare. Poate ca are dreptate, poate ca eu nu o sa ajung nici macar ce a ajuns el.
