Teoria peretilor

La mine, soarele ajunge printr-o fereastra mica. Nu mai mare de 40x40 de centimetri. Ea e mesagerul meu cu lumea exterioara. Prin ea stiu ca afara e o furtuna de vara, cu ploi torentiale si fulgere ca niste degete uriase. Prin fereastra mea cea mica eu pot doar sa vad si sa-mi imaginez cum e acolo, afara. Cum ar fi sa pot sa alerg prin ploaie ca nebunul, jucandu-ma descult in baltitele calde si abia formate.Tot fereastra mea cea mica imi spune si cand vine prima ninsoare. O deschid si intind repede mana sa prind in palma un fulg ratacit de gaşcă. Prin fereastra mea cea mica, noaptea, cerul se vede ca un patratel albastru cu pistrui albi. La o fereasta atat de mica, iti dai seama ca nu se putea asorta decat o camera la fel de mica. Mie imi place sa-i spun camera mea. Desi daca ar fi sa ma iau dupa scrijeliturile de pe pereti pot sa spun ca aici a mai stat cel putin inca o persoana. Camera mea e atat de mica incat daca intind bratele aproape ca pot sa ating peretii. In ea am un pat. Patul meu. O masuta de lemn pe care am niste foi albe, cateva desene si multe creioane. Tin creioanele in doua paharute de plastic. Nu imi place sa le vad rostogolindu-se de colo-colo pe masa. Peretii mei sunt fascinanti. Nu am carti si nici reviste, asa ca citesc pereti. Sunt gri, scrisi de sus pana jos cu tot felul de mesaje. Cele mai multe sunt prea aiurea, asa ca nu am sa-ti spun chiar tot..E o poveste scrisa pe ei. Am incercat sa o refac, urmand mesajele si punandu-le intr-o ordine logica. Nu am descifrat inca tot. Uneori, am impresia ca ma regasesc printre cuvintele imprastiate prin colturi. As vrea sa plec de aici. E mult prea frig. Poate la fel de frig ca si in noaptea din povestea de pe pereti. Nici el nu a plecat. Cand zic el, ma refer la tipul ce probabil a scris toate mesajele astea. Unele dintre ele criptate, fara nici o logica, simple cuvinte ca singur, in mine, in soapta, frig, ambalaj. Iti spuneam ca nici el nu a plecat. El nu a plecat pentru ca nu a vrut. Eu pentru ca nu pot. Asta nu stii. Dar intre mine si lumea de afara e o afurisita de usa de sticla armata, doi gardieni, alte usi, un card de sarma, si mai multi gardieni, un zid inalt de sase metri. Doar atat. Stai. Citeste din nou. El nu a plecat pentru ca nu a vrut. E o mare minciuna. El nu a plecat pentru ca nu a avut curajul. Imagineaza-ti si tu: stai intins langa o tipa. E superba in orice lumina, dar mai ales in lumina asta slaba, probabil a lunii, dar nu te plictisesc cu descrieri, ca nici eu stiu exact. Peretii astia nu spun chiar tot. Ma urmaresti? O tipa superba doarme langa tine. Ti-am spus ca te mai si iubeste? Lumina lunii ii face coapsa dezvelita sa luceasca. Ii simti mirosul de piele catifelata. Tu ce naiba faci? Stai si o privesti...o admiri...si iti este foarte frig. La ce te gandesti? Eu stiu la ce te gandesti tu, insa tu nu ai idee la ce se gandea tipul asta, asta cu peretii. Stii la ce se gandea ? Ai sa razi si ai sa-i spui ca e un mare fraier. Si-a zis in soapta: “Ce naiba cauti tu aici? Locul tau nu e aici. Te ridici si pleci. Nu ma intereseaza cat e ceasul. Pleci si nu te mai intorci. Fara sa explici nimic. Simplu”. Ti-am zis ca e fraier. Atatea posibilitati....si el vrea sa plece. Sa se duca…naiba stie unde. Sa fie din nou singur. Pentru ca, desi e langa o tipa minunata, se simte tot singur. Si de ce crede toate astea? Din cauza unui simplu prieten. Bine, nu este chiar atat de simplu. Intamplator este pritenul lui cel mai bun. Este cel ce il cunoaste cel mai bine. Singurul care il cunoaste cu adevarat, asa cum este el. Cel ce nu il lasa sa simta!! Prietenul asta al lui...el este personajul negativ. In noaptea aceea friguroasa, uitandu-se la coapsa arcuita de langa el, vorbind in soapta, a hotarat ca nu mai poate continua asa. E dispus sa riste, vrea sa simta. Pentru asta, prietenul lui cel mai bun trebuie sa dispara. Am sa sar peste partea in care isi omoara prietenul, lasandu-l intr-o balta de sange, pe gresia din baie. Acum macar stiu de ce a ajuns aici, in locul asta trist. Cat de aiurea mi se pare. Imi imaginam ultima scena. Gresie albastra, un tip intins cu fata in jos. Sange. Pentru o clipa, insa doar o clipa, am avut sentimentul ca baiatul acela sunt eu.

-Ati vazut ce a desenat ieri? Mi s-a parut exceptional!

-Eee...am mai intalnit..un desen tipic schizofrenicilor cu forma paranoid-halucinatorie.. Mmm....Sa crezi ca ti-ai ucis prietenul cel mai bun cand de fapt....fascinant. Si sa scrii pe toti peretii, de sus pana jos, o mana de cuvinte...in mine, in soapta....

V Teorii despre viitor

Ciudat…Ma simt de parca as avea de cel putin trei ori greutatea mea. Stiu ca sunt aici. Nu stiu daca in momentul de fata visez, sau sunt constient. Dar inca sunt aici pe canapea. Sau ...Poate ca....Asta este....sunt mort... Pe naiba tunel, luminite...Daca as putea sa deschid macar ochii...as putea sa privesc in jur...si atunci as sti sigur. Imi este frig! Imi este friiiiiiiiiig !!! Asta e!!! Imi este frig! Inca am simturi, asta inseamna ca nu am murit. Ce aiurea...si eu care ma gandeam ca voi muri salvand pe cineva, sau facand nu stiu ce lucru maret, ca un erou.. Cel mai probabil inca sunt in viata, deci timpul nu este pierdut. E pentru prima data, in ultima vreme, cand ma bucur ca incep o noua zi. Iar asta nu prea sunt eu. Sunt intr-o stare de euforie generala. Fiecare coltisor din mine se bucura. Poate mi se trage de la Jack-ul de aseara. Ma simt ca si cum as fi indragostit de cea mai frumoasa fata din lume, iar ea tocmai mi-a zis ca simte la fel. Inca nu e nimic sigur, sa ne pastram calmul! Incet, incet, incep sa simt cate ceva. Am impresia ca am tot corpul amortit, brazdat de milioane de ace minuscule. Daca as reusi sa ma misc, sa deschid ochii, sa fac ceva...

-Buna dimineata!! Este ora 7! Un nou inceput de saptamana...Dar nu-i nimic, ascultam o melodie, mai dam un premiu, si uite ca e deja vineri. Si acum ceva care sa mearga la cafeaua de dimineata, pentru cei ce sunt mai matinali, sau sa va alunge definitiv somnul pentru cei ce abia s-au trezit...

Asa si? Pentru cei ce nu pot sa se trezeasca? Nimic? Si eu ma incadrez in publicul tinta. Stai un pic!! Asta e alarma de la ceasul cu radio. Sunt bine!...Spun bine pentru ca nu am alt termen sa definesc starea in care ma aflu. Si cum adica un nou inceput de saptamana? Petrecrea a fost sambata seara. Azi ar trebui sa fie....doar daca nu...Nu ma deranjeaza prea mult faptul ca nu ma pot misca...doar ca vreau sa ma pis.

-Sa vedem ce ne spun astrele pentru ziua de astazi..Incepem cu favoritii acestei luni : scorpion…Sunteti intr-o forma fizica extraordinara. Va simtiti plini de energie si gata de actiune...Punem pariu ca eu nici nu pot sa ma ridic din pat? Dupa-amiaza, o ruda apropiata va împrumuta o suma importanta sau va propune o colaborare de pe urma careia puteti câstiga bine. Seara o petreceti in compania prietenilor….Sagetator…Sansele sunt de partea ………..

Daca as fi murit…sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut. De azi incep sa fac tot ce nu am facut pana acum. De astazi am sa spun mai des „si mie mi-ar placea sa te mai vad”, sau „imi este dor”, sau „esti superba astazi”, nu doar iti sta foarte bine. Am sa spun mai des „multumesc” si „cu placere”. Si ceea ce este cel mai important: de azi am sa zambesc mai mult. Mi s-au dezmortit mainile si cred ca pot sa imi misc usor degetele. Deschide ochii! Deschide ochii! E o lumina calda in camera si atat de alba. Desi vad in ceata imi dau seama ca afara este o zi frumoasa de toamna. In centrul camerei, nu foarte departe de canapea, se afla masuta de lemn incrustat cu simboluri africane. Briosa mea este inca acolo… Lumanarica s-a topit, iar ceara s-a scurs pe briosa si pe masa. Pana la urma s-a stins…Asta conta, nu? Ca lumanarica sa fie stinsa. In ce fel..nu e atat de important. Numar pana la trei si te ridici. Te duci, faci un dus…nu stiu ce mai poti tu simti, dar cam puti, domnule! Unu, doi, ….trei…Ca sa vezi ce surpriza, nu reusesc. A doua oara merge. Fac ceea ce fac in fiecare dimineata, dus, caut haine, pun de o cafea, fara sa ma gandesc prea mult la ce s-a petrecut in ultimele zile, fara sa incerc sa-mi explic starea de spirit, fericirea, fara sa caut vreo explicatie pentru faptul ca zambesc din momentul in care am reusit sa ma ridic. Poate ca dorintele se mai si implinesc.

-Ora 9 si 15 minute, in continuare ii ascultam pe cei de la Vama veche…

Un lucru nu s-a schimbat sigur. Timpul asta trece la fel de repede…Rup o bucatica din briosa de pe masa. S-a intarit...este foarte dulce, are gust de ciocolata cu glazura de ceara si mi se lipeste de dinti..

Ar fi bine sa plec spre agentie. Sunt foarte punctual. Nu vreau sa stric recordul. Dar daca nu ma duc, nu imi poate reprosa nimeni ca am intarziat. Si am zis ca de azi fac ce nu am mai facut. Bine…am stabilit, stam acasa. Am sa ies pe terasa in aerul rece de dimineata si am sa strig toata ziua, cat pot de tare…sunt fericit! Nici asta nu am mai facut-o pana acum. Sau mai bine doar de doua, trei ori.

sfarsit

Teorie in culori

albastru
autoportret

IV Teoria de astazi

Astazi este ziua mea. Spune-ti La multi ani! La multi ani, fraiere! Cati am facut? 25? Cam asa ceva. Cu o eroare de plus-minus trei ani. Am imbatranit? Noooo...inca suntem in crestere! Esti acasa de cel putin o ora si ai ramas tot pe canapea. Ti-ai aruncat tenisii undeva pe drumul dintre holul cu arcada si living. Acum stai aici, incercand sa rememorezi ce naiba ai facut tu intr-o seara atat de speciala! Si? Ce am facut? Nu mare lucru…o mica petrecere, organizata de doi-trei prieteni si colegii de departament. Vizualizeaza: esti la Celeste. Ziduri de caramida arsa, lumini slabe si fotografii cu gangsteri. Un pluton de soldatei, cu pahare in mana, te fixeaza cu privirea imediat ce intri si te opresti cateva secunde, pentru a te obisnui cu lumina galbena, dar mai ales cu zgomotul. Zambesc toti, ca la o comanda. E un zambet larg si scurt. Nici macar nu e un zambet sincer. Tipii de langa bar ridica usor paharul. Ei zambesc pentru ca tu platesti Jack-ul. Zambeste fraiere, ce faci!! Zambeste!! Asa, vezi ca se poate! Acum ii saluti si spui ceva amuzant! Nu stiu ce e cu voi aici, eu doar eram prin zona si am intrat sa ma incalzesc un pic. Foarte amuzant, te-ai intrecut pe tine, nu am ce sa zic..mai bine bea ceva, poate iti vine cheful. Maria e deja langa tine. Te pupa pe obrajii reci si iti ureaza usor „La multi ani”!, asa, sa auzi numai tu. E urmata de intregul pluton de soldatei, colegi, colege, prieteni, prietene...pe multi nu ii stii. Toti iti spun aceeasi chestie: „La multi ani!”, la care se adauga toate urarile usor stupide formulate cu aceasta ocazie. Ai ramas cu privirea in gol si cu un brat de cadouri..Maria...e atat de calda in seara asta. Poate ca a fost singura care a tinut la tine fara sa-ti ceara ceva in schimb, fara srtategii si planuri, a fost sincera inca din prima secunda in care te-a intalnit. Si tu ce faci? O abandonezi cand va era mai bine…Uite, in momente de genul asta iti dai seama daca ai procedat bine sau nu. Cine ti-a soptit „La multi ani!” si ti-a dat un cadou mic, ambalat intr-o hartie verde, legat frumos cu o fundita rosie? Asa spuneam si eu! Gata! Nu uita de ce suntem aici. E ziua ta. In cocluzie, ar trebui sa fii fericit, asa ca intra in rol! Din fericire, totul a trecut destul de repede. Un Jack, doua, cei mai buni prieteni langa mine. Ne stim din liceu. Am ramas la fel, cel putin cu ei. Radem la aceleasi glume proaste, pe care le-am auzit de nenumarate ori, ca si cum le-am auzi acum pentru prima oara. Maria sta rezemata de peretele de caramida rosie. E imbracata intr-o rochita neagra. Ma trec fiori cand o privesc. Alearga doua cubulete de gheata printr-un pahar. . E trista de parca nu ar fi la o petrecere de ziua mea, ci la inmormantarea mea. Ma intreb daca ochii ei mari si negri ar plange. Mereu am glumit cu ea, cand venea vorba de ce facem daca unul dintre noi moare. Si nu stiu cum se facea, ca eu eram mereu cel nominalizat sa ia premiul. Daca mor sa nu plangi dupa mine...Sa te imbraci in cea mai frumoasa rochita, rosie, decoltata, sa-ti cumperi cea mai mare cutie de inghetata de ciocolata si sa o mananci in masina, asa cum faceam noi, privind stelele, semnalizand, din cand in cand, navelor extraterestre ca sunt radare pe traseu. Ea imi spunea, miscandu-si atat de repede ochisorii, incat ma ameteau, ca ma va bantui, ma va veghea, si atunci cand voi avea nevoie de ajutor, sa privesc cerul de vara, senin si albastru, si sa stiu ca ea este acolo pentru mine. Eram niste copii…si spuneam doar tampenii…

Astazi este ziua mea. Am 28 de ani, sunt singur si pe jumatate beat. Ce petrecere a mai fost si asta? Sa plece lumea acasa pe la 2 a.m? Noi nu suntem ca ei...noi o sa continuam petrecerea. Mai e ceva Jack pe un fund de sticla, vezi unde e. Si cadourile. Nu ai desfacut cadourile! Imi e atat de greu sa ma ridic de pe canapea, dar, azi e ziua ta, asa ca fac tot ce vrei. Cadoul de la Maria…inca mai pastreaza parfumul ei..Desfac cu grija fundita rosie. O asez pe masa, intr-o ordine desavarsita. Trag usor de hartia verde, si desfac primul colt, al doilea, o pun langa fundita. Rasuflu usurat. Am reusit sa-l desfac, fara sa rup hartia. Un biletel, o briosa, o lumanarica alba si o bricheta. Zambesc...ne stim de multi ani si ea inca reuseste sa ma surprinda! Instant wish kit, asta scrie pe biletel. Instructiuni de folosire: 1. se ia briosa, este o briosa mare cu ciocolata, cu bucatele de ciocolata infipte in aluatul pufos, si se asaza pe o farfurioara. Nu avem farfurioara, punem direct pe masuta. 2. lumanarica se infige in briosa. O iau si o infig cu grija. 3 cu bricheta, o bricheta asemenea unui cub de metal, se aprinde lumanarica. Urmez constiincios fiecare pas. Un lucru atat de mic si face o lumina atat de mare in bezna din jurul meu. 4. iti pui o dorinta, ai grija se va indeplini! Imi dorsesc sa…uite, vezi ce aiurea esti? Nici macar nu stii ce vrei. Ma gandesc cateva secunde. Vreau sa pot uita, vreau sa fiu din nou cum eram. Ma trantesc pe canapea... raman cu privirea in tavan. Mai este ceva.. 5. se trage aer in piep si plin de incredere se stinge lumanarica. Nu pot sa fac asta. E mica si arde atat de cuminte. Nu pot. Nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca pot sa-mi mai misc doar mainile. Sunt prea beat ca sa ma ridic de pe canapea, sa ma aplec peste masuta si sa o sting. Incerc sa creez un curent de aer cu mana. E mica, dar rezistenta si incapatanata. Nu reusesc sa o sting. In schimb, in toata agitatie, dau peste o cutiuta cu pastile pe langa mine. Luminal 20 de comprimate. De asta nu le gaseam…. Ce bine ca nu am stins lumanarica, pot sa citesc ce scrie. As vrea sa iau doar unul, sa dorm un pic, insa iar nu pot. Eu sunt prea beat, somniferele prea mici. Lumanarica arde linistita. E frumoasa si incep sa cred ca are si un usor parfum de brad. Scutur cutiuta in palma. Sa fie vreo 5-6 comprimate, cu o eroare de plus-minus trei. Ultima gura de Jack. Cald, dar merge la fix. Nu trebuie sa ma mai ridic, sa ma duc dupa apa. Lumanarica arde in voie. E atat de liniste incat o aud cum sfaraie A trecut de 3 a.m, ea nu a sunat. Nu a sunat pana acum, nu mai suna. Hai, doar nu te asteptai sa sune… Probabil a si uitat ca e ziua ta. Sau ti-a pierdut numarul. Sau poate ii este si ei teama , sa-ti auda vocea. Nu pot sa cred ca in tot acest timp, cat ai stat pe canapea, te-ai gandit la ea. Nu am stabilit noi ca am terminat povestea asta? Hai, culca-te, iar te culci tarziu si maine vei avea cearcane.

Aproape ai adormit si stiu ca nu e un moment potrivit sa te intreb asta dar, totusi, cate comprimate aveai in palma? Nu ca ar mai conta acum, oricum tu nu te mai poti misca, nu mai poti misca nici macar mainile. Nu iti este frica, nu iti este frica, nu iti este…

III Teorii despre regrete

De ce nu spune nimic? Macar sa tipe la mine. Sa ma injure, sa ma ameninte….Nimic. Sta in fata mea, ma priveste in ochi si tace. Simt ca am abrajii rosii si fierbinti. Expira usor ... zambeste. Buzele plinute, mereu date cu ruj roz, reusesc o executie de senzatie. Cel mai frumos zambet, de cand le-am cunoscut eu. Probabil au asteptat momentul asta si acum se razbuna pentru fiecare data cand le-am muscat usor, sau nu am vrut sa le sarut. Isi ia ochelarii cu rama cromata si gentuta de firma de pe masa. Se apropie usor de mine. Incerc sa-i mai zic ceva, dar sunt oprit. Un deget mic se afla deja la datorie pe buzele mele. Ma saruta, pastrand degetul cel mic lipit de buzele mele, apoi pleaca. Am auzit doar usa cum se inchide aproape fara nici un zgomot. Nu doar din cauza luminii imi parea mai frumoasa ca in orice zi. Inca tin la ea, iar ea nu ma ajuta deloc. Tocmai azi si-a gasit sa fie rapitoare? Fugi dupa ea! Ii spui ca nu stii ce a fost cu tine, ca iti pare rau, o strangi in brate...treaba ta....numai fugi dupa ea. Nu pot...eu sunt consecvent, idiferent de consecinte.

O perioada nu am stiu nimic de ea. Ma intalneam, din cand in cand, cu cate o prietena de a ei, insa mare lucru nu imi spuneau. Fie ca nici ele nu stiau, fie ca asa considerau ca este mai bine. Am inteles totusi ca plecase cu o bursa in Franta si nimic mai mult. Dupa un timp am renuntat sa mai si intreb, sa-i mai trimit mesaje sau mail-uri.

O felicitare de Craciun. Asta este primul lucru pe care l-am primit de la ea. Nu am vazut in viata mea mai multe animale ingramadite intr-un spatiu atat de mic. O imagine dintr-un hambar. Un hambar de ferma, in mijlocul caruia se afla un brad. In jurul bradului sunt adunate toate animalele de la ferma. Vacute, purcelusi, rate, un curcan, catei, un cal. Intr-un colt stau doi soricei alaturi de un pisoi. Deasupra, pe o barna, sta un cocos. Un mesaj rece scris in franceza. Asta este tot. Apoi au urmat alte felicitari si mesaje. Vorbeam foarte rar, insa si asa era bine, in conditiile in care cateva luni nu am stiut nimic unul de altul. Ea nu mai statea in tara. In timpul bursei s-a angajat la o revista pentru femei din Paris. Vrea sa ramana acolo, mereu a visat sa locuiasca in Paris, sa se ascunda in cafenele si sa citeasca.

Nu spun despre multe fete ca sunt de o frumusete rapitoare. Insa despre asta trebuie sa spun. E cea mai frumoasa fata ce a traversat vreodata o strada. Trece fara sa priveasca macar o clipa in stanga sau in dreapta. In jeansi indigo, tricou roz, mic, incat ai zice ca e pentru bebelusi. Isi potriveste ochelarii cu rama cromata mai bine pe nas si merge nepasatoare. Vantul cald, de vara, ii strica doar pentru o clipa buclele blondute. Zambesc. Nu spun nimic, pentru ca nu mai pot, imi asez si eu ochelarii de soare mai bine si plec cat pot de repede. Deja sunt claxonat de parca as fi o fetita de pe autostada. Ma intreb totusi cine o fi? Oare cum o cheama? Nu am ce sa fac...poate o plimbare pana la pod. Acel pod. Nu s-a schimbat nimic, doar ca acum este vara, foarte cald si miroase a stropi de apa. Inchid ochii, ma bucur de soare. Undeva, foarte departe, se aud niste pasi. S-au apropiat, tot mai aproape. S-au oprit.

- Tu de ce esti trist ? Tresar si ma intorc brusc..tricou mic roz, jeansi indigo. E tipa de pe trecere..dar...cum e posibil...ochi albastri, ce capata straluciri de violet vara si de verde iarna...Este chiar ea. Ce cauta aici, de ce nu e in Franta? Cum de nu mi-a spus? Cum de nu am recunoscut-o, astazi cand am vazut-o? Incerc...si cu greu reusesc sa-i spun ca nu sunt trist. Ce a urmat e oarecum logic. Cuprinsi de emotii, bucurie, exaltare am inceput sa radem fara sa stim de ce, sa gesticulam exagerat, sa ne sarutam pe obraji, sa punem intrebari in acelasi timp, fara a mai astepta raspunsul. In cateva minute ne-am calmat si totul a revenit oarecum la normal. De cat timp nu am mai vazut-o... Sa fie un an...Cat s-a schimbat...Nu ma mir ca nu am recunocut-o...Nu mai este felina cu ochi de copila. Acum este doar felina. A venit in vacanta.Vrea sa stea toata vara. Ii este dor de parinti, de bunica ei ce face niste alivenci cum nu ai sa mai vezi, de viata de aici. De mine. De ce nu lasa lucrurile asa cum au fost ele pana acum..simple..De ce cand spune « de tine » i se umezesc ochii ? De ce sa incepem din nou, ceva ce nu se va termina bine ? In toamna ea pleca in Franta. Cu asta am incheiat povestea. Te mai vezi cu ea, din cand in cand, nimic mai mult. Problema e ca nu am reusit mereu sa fac doar ce vreau eu. Stii ce e mai rau decat sa te indragostesti de cine nu trebuie ? Sa te indragostesti de cine nu trebuie pentru a doua oara.

Nu am idee cand au trecut cele cateva luni. Timpul oricum trece repede, iar cand esti fericit e pe fast forward. Cert e ca eu m-am trezit in drum spre ea. Mai sunt cateva saptamani pana pleaca, sa nu pierdem vreamea departe unul de celalalt. Azi nu e frumos, s-ar putea sa ploua, dar ce conteaza. Mergem la o plimbare cu masina prin ploaie, alergam prin iarba uda...Nu a vrut sa mai stea la ai ei, asa ca si-a inchiriat un apartament intr-o vilisoara din zona veche a orasului. Nu urc pe scara principala...sa nu ma intalnesc cu proprietareasa. Urc pe scara din spatele casei, o scara in spirala, mica si abrupta incat trebuie sa ma tin de perete ca sa ajung la etaj. E intuneric iar peretii sunt umezi si au miros de igrasie. Abia astept sa-i vad zambetul. Nu stie ca vin. Usile de la apartamentul ei sunt deschise. Sunt inalte, duble si mai patreaza un strop de vopsea alba. Inauntru totul pare ravasit. De dupa o usita de debara apare proprietareasa, cu o matura in mana. E o femeie de 60-70 de ani, grasa, cu parul mereu legat intr-o esarfa.

- Domnisoara a plecat, mami! A plecat inca de azi de pe la 8...A luat tot! Eu am venit sa matur un pic mizeria. In timp ce imi spunea toate astea, ca si cum eu ma asteptam la asa ceva, se indrepta leganat catre usa. A ajuns pe hol, tuseste si abia respira. Bombaneste ceva.

- Mami? Mami? Imi tarasc picioarele pana in hol.

- Mami, vezi ca era un biletel! Eu l-am aruncat. Nu am stiut ce e cu el si am facut curat. E in gunoiul de colo, de dupa usa, cauta mata, ca eu nu mai pot veni, ma omoara tusea asta!

Un biletel mototolit. Asta e tot. Un amarat de sticker pe care a scris un amarat de “imi pare rau”!!

Au trecut cateva luni de cand a plecat, sau mai bine zis a fugit pe furis. Nu a plecat pur si simplu. Asa cum a zis si batrana...a luat tot. Inclusiv fericirea. Maine e ziua ta! Daca vrei sa fie bine, ar fi cazul sa arati mai vesel. Stiu ca nu esti fericit, insa macar sa pari!

II Teorii despre trecut

Nu sunt singur, doar ca asa ma simt. Sa fie de vina si ploaia asta, marunta si deasa ce a devenit de cateva minute foarte enerventa. O aud cun cade, neincetat, lovind sistematic cupola masinii. Merg de mai bine de o jumatate de ora si nu am intalnit inca nici o alta masina. Doar un camp ce pare infinit, ploaie si intuneric. Mult intuneric. Mi se pare ca sunt ratacit pe un ocean de bezna, iar farul nu se intrezareste. E atat de liniste si pustiu. Cand doarme mi se pare si mai frumoasa. S-a cuibarit pe scaunul din dreapta. A adormit cu harta in brate. Suvita rebela nu vrea sa stea la locul ei nicicum, asa ca ii atrag atentia. Doar pe mine ma asculta si ma lasa sa o asez dupa ureche. Cine este fata asta de langa mine, pe care o ascult cum respira si careia ii simt parfumul? Si de ce este invelita cu hanoracul meu? Cu fiecare respiratie ma simt tot mai strain. Nu o mai cunosc, sau poate ca nu o mai recunosc. Cat de mult s-a schimbat! Unde este fata care imi povestea cele mai traznite intamplari, stand picior peste picior si privindu-ma pe sub gene? Asta nu inainte de a-si aseza parul dupa urechi. Unde este fata care, la intrebarea “ce ai mai facut?”, era in stare sa-ti descrie intreaga saptamana ce tocmai a trecut, cu detalii si note explicative. Sau fetita cu lacrimi in ochi, pe care o gaseam acasa, cocotata pe un pervaz de geam, cu genunchii la piept? Unde este fata care in fiecare dimineata ma trezea soptindu-mi in ureche “deschide ochii! deschide ochii!”? S-a speriat si a disparut pe un drum pe care chiar noi l-am facut atat de greu. La fel s-a intamplat si cu fata in care aveam incredere, careia nu imi era frica sa-i spun absolut nimic. De ea parca imi este cel mai dor. Imi este dor si de fata care incerca sa demonstreze ca ceea ce-mi spune este adevarat. Cu ochisorii mari, privind undeva in jurul meu, cu buzele un pic tuguiate, vorbindu-mi rar si cu o voce de pisicuta. Imi este dor si de fata care ma intelegea doar privindu-ma in ochi si care stia ce gandesc.

Cu siguranta nici una dintre toate aceste fete nu se afla acum in dreapta mea. Poate ca mai pastreaza ceva din original, insa nu sunt decat o copie ieftina. In dreapta mea sunt doar niste bucle blonde si o piele catifelata. Doar mirosul ei a ramas acelasi. Un miros atat de moale si de primitor. E ca o zi de vara petrecuta pe malul marii, in bataia brizei. El e tot ce mi-a mai ramas.

Totul a fost un joc. Un joc pe care amandoi am vrut sa-l castigam, insa, fara sa ne dam seama, amandoi l-am pierdut. Un joc ce a ajuns la final.

Ne-am despartit de multe ori in joaca. Ea pleca razand cu lacrimi de ceea ce ii spuneam eu, doar pentru a se intoarce in cateva secunde. Insa nu toate lucrurile raman neschimbate ca Jack-ul.

I Teorii despre început

Sta acolo, langa geamul de la bucatarie, rezemata de calorifer. Ma priveste nemiscata, cu buzele inclestate, fara sa clipeasca, fara sa faca cel mai mic gest din care sa-mi dau seama daca trebuie sa-i repet ce am zis, sau a inteles...A inteles...Ochii ei mari, albastri, ce capata straluciri de violet vara si de verde iarna, sunt umezi si mi se par mai frumosi ca niciodata. E din cauza luminii de dimineata sau poate ca o privesc pentru prima data cu adevarat in ochi. Mai ales ca de obicei sunt acoperiti de niste ochelari de soare mari si rotunzi, cu rama de metal cromat. Parca si parul, cu bucle usoare, blonde, ii sta altfel. Nu!!..cu siguranta e lumina. Cea mai blonduta dintre suvite i s-a lipit de obrazul rosior si umed, rugandu-ma parca sa o eliberez. A alergat pe scari doar ca sa ajunga mai repede, sa-mi spuna nu stiu ce prostioara descoperita in ultima vreme, insa acum ma priveste ca pe un strain si nu spune nimic. E prima data cand tace mai mult de un minut.

Ne-am cunoscut intr-o seara al naibii de rece de noiembrie. Trecuse de ora 6 si se intunecase bine. Ma gandeam cum ar fi sa cazi pe o vreme ca asta intr-o apa atat de murdara si cu siguranta atat de rece. Si ceata asta e atat de sacaitoare. Atat de groasa incat parca ii simt gustul si mirosul. Mai stau un pic, desi mi-au inghetat mainile pe balustrada rece, de aluminiu imbibat cu ceata. Mai stau un pic, macar pentru aerul proaspat si atat de parfumat. E pustiu si nu se aude nici un zgomot. Doar apa ce se loveste de piciorul podului. Stiu ca pot sa plec in orice moment si sa ma urc in masina unde e cald. Insa acolo nu miroase a ceata si a frunze, a cladiri, a copaci umflati de apa, a beton si sticla armata ce ma fereste de apa rece si murdara. Acolo miroase a braduti de 5 lei bucata. Au inceput sa-mi inghete si picoarele, asa ca mai bine plec. Tocmai cand incercam sa-mi dezmortesc un pic picioarele, pregatindu-le pentru calatoria de 20 de pasi pana la masina, apare ea. E intr-un pardesiu gri cu stelute negre. Cizme lungi, cu tocuri inalte, ce strica linistea de pana acum. Calca incet pe pavajul umed si lucios, pentru a nu face zgomot, sau de teama sa nu alunece. Se opreste langa mine. Incerc sa-i ofer ceva mai mult spatiu si vreau sa plec, insa sunt luat la rost:

-Tu de ce esti trist ? dupa cateva secunde, in care ma gandesc foarte constiincios daca sunt trist, si daca da, de ce?, fac o analiza riguroasa a vietii mele de pana atunci si ii raspund ca nu sunt trist. Dupa care zambesc scurt si vreau sa plec.

-Nu, serios de ce esti trist? nu ma crede. Si daca as fi trist, e atat de naiva incat sa isi imagineze ca as spune unei necunoscute de ce sunt trist?

-Daca nu esti trist…ce cauti pe frigul asta, singur la plimbare? da de unde stie ea ca eu ma plimb?, poate ca vreau sa ma arunc in apa, si ea ma tine de la treaba! Insa nu pot sa-i spun asta. Daca ii spun, ii dau dreptate ca sunt mai mult decat trist… Sau poate ca sunt un personaj foarte excentric, primul om fericit care s-a sinucis. In cele din urma ii repet ca nu sunt trist, sunt doar putin mai excentric.

-Pacat, pentru ca eu nu stau de vorba cu oamenii fericiti! Zambeste, privindu-ma pentru o secunda, dupa care isi retrage repede privirea indepartandu-se cu un pas de mine.

-Daca imi mai pui 2-3 intrebari existentiale o sa-mi treaca repede fericirea..si atunci o sa putem vorbi. Ma priveste in ochi, zambeste si rade, asta asa doar ca sa imi arate ca are simtul umorului, in timp ce cu mana stanga ma loveste usor in umar, ca pe un prieten vechi, desi ne cunoastem de cateva minute. Cunoastem e mult prea mult. Nu stiu decat ca este o tipa ce nu vorbeste cu oamenii fericiti, nu stiu nici macar cum o cheama. Aveam sa aflu peste cateva minute cand am stabilit ca amandoi suntem niste oameni foarte deschisi, desi eu uneori nu sunt deloc asa. Ca nu are rost sa ne pierdem timpul cu discutii despre zodiac, vedete, creme si cum sa-ti vopsesti parul - trebuia sa o pun sa semneze, pentru ca mai tarziu am regretat. Cu intrebari de genul „si daca as muri maine, ce mi-ai spune?” Am mai hotarat ca vom incerca pentru inceput sa fim prieteni.Ca indiferent de ce ascundem in suflet, atunci cand ne aflam pe pod nu avem voie sa mintim, ...si multe alte chestii prostesti, multe dintre ele uitate sau incalcate mai apoi.

Nu m-am gandit nici macar o secunda ca aveam sa regret mai tarziu. Era o seara al naibii de rece, dar eu uitasem si de mainile inghetate si de picioarele amortite.

Prima teorie

Ce-ar fi sa te sarut? Sa te sarut pur si simplu, printr-o miscare usoara si fireasca, de parca as fi iubitul tau. Sa ma apropii incet de tine si sa imi lipesc buzele de ale tale. Apoi...nu stiu. Probabil ar fi o liniste crunta ce ar dura o vesnicie. Suficient cat sa-mi imbrac sacoul aruncat pe un scaun si sa plec. Ce-ar fi sa te sarut? Sa nu imi pese de ce o sa spui sau de ce o sa zica necunoscutii astia. Sa ignor faptul ca tipul din stanga ta e prietenul tau, pe care tu te incapatanezi sa il iubesti. Sunt obosit. Dorm putin si sunt agitat. De ce ma privesti doar pe mine? De ce m-ai chemat aici ? Am impresia ca joc intr-un film prost in care am primit un rol ciudat. Vreau sa-l opresc. Stop. Acum am timp sa te privesc. Esti atat de frumoasa in seara asta. Ma intreb daca si tu stii asta. Daca si tu stii ca esti cea mai frumoasa fata de aici. De la masa asta, din cafeneaua asta, din orasul asta, din tara asta, din lume. Esti cea mai frumoasa fata din filmul meu. E drept un film mut in aceste clipe. Te privesc. Si ochii tai verzi ma privesc pe sub gene. Tu razi. Eu ma aud doar pe mine intrebandu-ma: ce-ar fi sa o saruti ? Ai parul prins la spate. Lasa-l asa. Nu te mai juca. Devii din ce in ce mai frumoasa. Tu chiar vrei sa te sarut? Ai ochii calzi si jucausi precum lumina lampii lucrata in stil oriental ce arde pe masa. Iti adulmec parfumul. Nu mai zambi! Tu chiar vrei sa te sarut? Iti misti usor buzele racoritoare ca un ceai de menta marocana. Ce-ar fi sa te sarut? Desi vorbesti mult, cu siguranta acum ai ramane fara cuvinte.....Gata! A revenit sonorul! Filmul e din nou pe play. Eu joc acelasi rol ciudat in care tu ma privesti iar eu ma prefac ca ma distrez. Iubitul tau e tot in stanga ta. Tu zambesti. Eu ma intreb: ce-ar fi sa te sarut?