II Teorii despre trecut

Nu sunt singur, doar ca asa ma simt. Sa fie de vina si ploaia asta, marunta si deasa ce a devenit de cateva minute foarte enerventa. O aud cun cade, neincetat, lovind sistematic cupola masinii. Merg de mai bine de o jumatate de ora si nu am intalnit inca nici o alta masina. Doar un camp ce pare infinit, ploaie si intuneric. Mult intuneric. Mi se pare ca sunt ratacit pe un ocean de bezna, iar farul nu se intrezareste. E atat de liniste si pustiu. Cand doarme mi se pare si mai frumoasa. S-a cuibarit pe scaunul din dreapta. A adormit cu harta in brate. Suvita rebela nu vrea sa stea la locul ei nicicum, asa ca ii atrag atentia. Doar pe mine ma asculta si ma lasa sa o asez dupa ureche. Cine este fata asta de langa mine, pe care o ascult cum respira si careia ii simt parfumul? Si de ce este invelita cu hanoracul meu? Cu fiecare respiratie ma simt tot mai strain. Nu o mai cunosc, sau poate ca nu o mai recunosc. Cat de mult s-a schimbat! Unde este fata care imi povestea cele mai traznite intamplari, stand picior peste picior si privindu-ma pe sub gene? Asta nu inainte de a-si aseza parul dupa urechi. Unde este fata care, la intrebarea “ce ai mai facut?”, era in stare sa-ti descrie intreaga saptamana ce tocmai a trecut, cu detalii si note explicative. Sau fetita cu lacrimi in ochi, pe care o gaseam acasa, cocotata pe un pervaz de geam, cu genunchii la piept? Unde este fata care in fiecare dimineata ma trezea soptindu-mi in ureche “deschide ochii! deschide ochii!”? S-a speriat si a disparut pe un drum pe care chiar noi l-am facut atat de greu. La fel s-a intamplat si cu fata in care aveam incredere, careia nu imi era frica sa-i spun absolut nimic. De ea parca imi este cel mai dor. Imi este dor si de fata care incerca sa demonstreze ca ceea ce-mi spune este adevarat. Cu ochisorii mari, privind undeva in jurul meu, cu buzele un pic tuguiate, vorbindu-mi rar si cu o voce de pisicuta. Imi este dor si de fata care ma intelegea doar privindu-ma in ochi si care stia ce gandesc.

Cu siguranta nici una dintre toate aceste fete nu se afla acum in dreapta mea. Poate ca mai pastreaza ceva din original, insa nu sunt decat o copie ieftina. In dreapta mea sunt doar niste bucle blonde si o piele catifelata. Doar mirosul ei a ramas acelasi. Un miros atat de moale si de primitor. E ca o zi de vara petrecuta pe malul marii, in bataia brizei. El e tot ce mi-a mai ramas.

Totul a fost un joc. Un joc pe care amandoi am vrut sa-l castigam, insa, fara sa ne dam seama, amandoi l-am pierdut. Un joc ce a ajuns la final.

Ne-am despartit de multe ori in joaca. Ea pleca razand cu lacrimi de ceea ce ii spuneam eu, doar pentru a se intoarce in cateva secunde. Insa nu toate lucrurile raman neschimbate ca Jack-ul.