La mine, soarele ajunge printr-o fereastra mica. Nu mai mare de 40x40 de centimetri. Ea e mesagerul meu cu lumea exterioara. Prin ea stiu ca afara e o furtuna de vara, cu ploi torentiale si fulgere ca niste degete uriase. Prin fereastra mea cea mica eu pot doar sa vad si sa-mi imaginez cum e acolo, afara. Cum ar fi sa pot sa alerg prin ploaie ca nebunul, jucandu-ma descult in baltitele calde si abia formate.Tot fereastra mea cea mica imi spune si cand vine prima ninsoare. O deschid si intind repede mana sa prind in palma un fulg ratacit de gaşcă. Prin fereastra mea cea mica, noaptea, cerul se vede ca un patratel albastru cu pistrui albi. La o fereasta atat de mica, iti dai seama ca nu se putea asorta decat o camera la fel de mica. Mie imi place sa-i spun camera mea. Desi daca ar fi sa ma iau dupa scrijeliturile de pe pereti pot sa spun ca aici a mai stat cel putin inca o persoana. Camera mea e atat de mica incat daca intind bratele aproape ca pot sa ating peretii. In ea am un pat. Patul meu. O masuta de lemn pe care am niste foi albe, cateva desene si multe creioane. Tin creioanele in doua paharute de plastic. Nu imi place sa le vad rostogolindu-se de colo-colo pe masa. Peretii mei sunt fascinanti. Nu am carti si nici reviste, asa ca citesc pereti. Sunt gri, scrisi de sus pana jos cu tot felul de mesaje. Cele mai multe sunt prea aiurea, asa ca nu am sa-ti spun chiar tot..E o poveste scrisa pe ei. Am incercat sa o refac, urmand mesajele si punandu-le intr-o ordine logica. Nu am descifrat inca tot. Uneori, am impresia ca ma regasesc printre cuvintele imprastiate prin colturi. As vrea sa plec de aici. E mult prea frig. Poate la fel de frig ca si in noaptea din povestea de pe pereti. Nici el nu a plecat. Cand zic el, ma refer la tipul ce probabil a scris toate mesajele astea. Unele dintre ele criptate, fara nici o logica, simple cuvinte ca singur, in mine, in soapta, frig, ambalaj. Iti spuneam ca nici el nu a plecat. El nu a plecat pentru ca nu a vrut. Eu pentru ca nu pot. Asta nu stii. Dar intre mine si lumea de afara e o afurisita de usa de sticla armata, doi gardieni, alte usi, un card de sarma, si mai multi gardieni, un zid inalt de sase metri. Doar atat. Stai. Citeste din nou. El nu a plecat pentru ca nu a vrut. E o mare minciuna. El nu a plecat pentru ca nu a avut curajul. Imagineaza-ti si tu: stai intins langa o tipa. E superba in orice lumina, dar mai ales in lumina asta slaba, probabil a lunii, dar nu te plictisesc cu descrieri, ca nici eu stiu exact. Peretii astia nu spun chiar tot. Ma urmaresti? O tipa superba doarme langa tine. Ti-am spus ca te mai si iubeste? Lumina lunii ii face coapsa dezvelita sa luceasca. Ii simti mirosul de piele catifelata. Tu ce naiba faci? Stai si o privesti...o admiri...si iti este foarte frig. La ce te gandesti? Eu stiu la ce te gandesti tu, insa tu nu ai idee la ce se gandea tipul asta, asta cu peretii. Stii la ce se gandea ? Ai sa razi si ai sa-i spui ca e un mare fraier. Si-a zis in soapta: “Ce naiba cauti tu aici? Locul tau nu e aici. Te ridici si pleci. Nu ma intereseaza cat e ceasul. Pleci si nu te mai intorci. Fara sa explici nimic. Simplu”. Ti-am zis ca e fraier. Atatea posibilitati....si el vrea sa plece. Sa se duca…naiba stie unde. Sa fie din nou singur. Pentru ca, desi e langa o tipa minunata, se simte tot singur. Si de ce crede toate astea? Din cauza unui simplu prieten. Bine, nu este chiar atat de simplu. Intamplator este pritenul lui cel mai bun. Este cel ce il cunoaste cel mai bine. Singurul care il cunoaste cu adevarat, asa cum este el. Cel ce nu il lasa sa simta!! Prietenul asta al lui...el este personajul negativ. In noaptea aceea friguroasa, uitandu-se la coapsa arcuita de langa el, vorbind in soapta, a hotarat ca nu mai poate continua asa. E dispus sa riste, vrea sa simta. Pentru asta, prietenul lui cel mai bun trebuie sa dispara. Am sa sar peste partea in care isi omoara prietenul, lasandu-l intr-o balta de sange, pe gresia din baie. Acum macar stiu de ce a ajuns aici, in locul asta trist. Cat de aiurea mi se pare. Imi imaginam ultima scena. Gresie albastra, un tip intins cu fata in jos. Sange. Pentru o clipa, insa doar o clipa, am avut sentimentul ca baiatul acela sunt eu.
-Ati vazut ce a desenat ieri? Mi s-a parut exceptional!
4 comentarii:
exact post-ul cu "în mine, în şoaptă" voiam să-l aleg mai departe pentru pilule... coincidenţele astea!:P
si deci ce a desenat?
Un chip de fata...cu forme disproportionate, cu dintii mari si ascutiti, cu parul ravasit...
Da` omoara-l odata!Teo vorbesti atatea prostii incat nu stiu unde incap toate in capu` ala al tau ..
da ma, atat.
Trimiteți un comentariu