III Teorii despre regrete

De ce nu spune nimic? Macar sa tipe la mine. Sa ma injure, sa ma ameninte….Nimic. Sta in fata mea, ma priveste in ochi si tace. Simt ca am abrajii rosii si fierbinti. Expira usor ... zambeste. Buzele plinute, mereu date cu ruj roz, reusesc o executie de senzatie. Cel mai frumos zambet, de cand le-am cunoscut eu. Probabil au asteptat momentul asta si acum se razbuna pentru fiecare data cand le-am muscat usor, sau nu am vrut sa le sarut. Isi ia ochelarii cu rama cromata si gentuta de firma de pe masa. Se apropie usor de mine. Incerc sa-i mai zic ceva, dar sunt oprit. Un deget mic se afla deja la datorie pe buzele mele. Ma saruta, pastrand degetul cel mic lipit de buzele mele, apoi pleaca. Am auzit doar usa cum se inchide aproape fara nici un zgomot. Nu doar din cauza luminii imi parea mai frumoasa ca in orice zi. Inca tin la ea, iar ea nu ma ajuta deloc. Tocmai azi si-a gasit sa fie rapitoare? Fugi dupa ea! Ii spui ca nu stii ce a fost cu tine, ca iti pare rau, o strangi in brate...treaba ta....numai fugi dupa ea. Nu pot...eu sunt consecvent, idiferent de consecinte.

O perioada nu am stiu nimic de ea. Ma intalneam, din cand in cand, cu cate o prietena de a ei, insa mare lucru nu imi spuneau. Fie ca nici ele nu stiau, fie ca asa considerau ca este mai bine. Am inteles totusi ca plecase cu o bursa in Franta si nimic mai mult. Dupa un timp am renuntat sa mai si intreb, sa-i mai trimit mesaje sau mail-uri.

O felicitare de Craciun. Asta este primul lucru pe care l-am primit de la ea. Nu am vazut in viata mea mai multe animale ingramadite intr-un spatiu atat de mic. O imagine dintr-un hambar. Un hambar de ferma, in mijlocul caruia se afla un brad. In jurul bradului sunt adunate toate animalele de la ferma. Vacute, purcelusi, rate, un curcan, catei, un cal. Intr-un colt stau doi soricei alaturi de un pisoi. Deasupra, pe o barna, sta un cocos. Un mesaj rece scris in franceza. Asta este tot. Apoi au urmat alte felicitari si mesaje. Vorbeam foarte rar, insa si asa era bine, in conditiile in care cateva luni nu am stiut nimic unul de altul. Ea nu mai statea in tara. In timpul bursei s-a angajat la o revista pentru femei din Paris. Vrea sa ramana acolo, mereu a visat sa locuiasca in Paris, sa se ascunda in cafenele si sa citeasca.

Nu spun despre multe fete ca sunt de o frumusete rapitoare. Insa despre asta trebuie sa spun. E cea mai frumoasa fata ce a traversat vreodata o strada. Trece fara sa priveasca macar o clipa in stanga sau in dreapta. In jeansi indigo, tricou roz, mic, incat ai zice ca e pentru bebelusi. Isi potriveste ochelarii cu rama cromata mai bine pe nas si merge nepasatoare. Vantul cald, de vara, ii strica doar pentru o clipa buclele blondute. Zambesc. Nu spun nimic, pentru ca nu mai pot, imi asez si eu ochelarii de soare mai bine si plec cat pot de repede. Deja sunt claxonat de parca as fi o fetita de pe autostada. Ma intreb totusi cine o fi? Oare cum o cheama? Nu am ce sa fac...poate o plimbare pana la pod. Acel pod. Nu s-a schimbat nimic, doar ca acum este vara, foarte cald si miroase a stropi de apa. Inchid ochii, ma bucur de soare. Undeva, foarte departe, se aud niste pasi. S-au apropiat, tot mai aproape. S-au oprit.

- Tu de ce esti trist ? Tresar si ma intorc brusc..tricou mic roz, jeansi indigo. E tipa de pe trecere..dar...cum e posibil...ochi albastri, ce capata straluciri de violet vara si de verde iarna...Este chiar ea. Ce cauta aici, de ce nu e in Franta? Cum de nu mi-a spus? Cum de nu am recunoscut-o, astazi cand am vazut-o? Incerc...si cu greu reusesc sa-i spun ca nu sunt trist. Ce a urmat e oarecum logic. Cuprinsi de emotii, bucurie, exaltare am inceput sa radem fara sa stim de ce, sa gesticulam exagerat, sa ne sarutam pe obraji, sa punem intrebari in acelasi timp, fara a mai astepta raspunsul. In cateva minute ne-am calmat si totul a revenit oarecum la normal. De cat timp nu am mai vazut-o... Sa fie un an...Cat s-a schimbat...Nu ma mir ca nu am recunocut-o...Nu mai este felina cu ochi de copila. Acum este doar felina. A venit in vacanta.Vrea sa stea toata vara. Ii este dor de parinti, de bunica ei ce face niste alivenci cum nu ai sa mai vezi, de viata de aici. De mine. De ce nu lasa lucrurile asa cum au fost ele pana acum..simple..De ce cand spune « de tine » i se umezesc ochii ? De ce sa incepem din nou, ceva ce nu se va termina bine ? In toamna ea pleca in Franta. Cu asta am incheiat povestea. Te mai vezi cu ea, din cand in cand, nimic mai mult. Problema e ca nu am reusit mereu sa fac doar ce vreau eu. Stii ce e mai rau decat sa te indragostesti de cine nu trebuie ? Sa te indragostesti de cine nu trebuie pentru a doua oara.

Nu am idee cand au trecut cele cateva luni. Timpul oricum trece repede, iar cand esti fericit e pe fast forward. Cert e ca eu m-am trezit in drum spre ea. Mai sunt cateva saptamani pana pleaca, sa nu pierdem vreamea departe unul de celalalt. Azi nu e frumos, s-ar putea sa ploua, dar ce conteaza. Mergem la o plimbare cu masina prin ploaie, alergam prin iarba uda...Nu a vrut sa mai stea la ai ei, asa ca si-a inchiriat un apartament intr-o vilisoara din zona veche a orasului. Nu urc pe scara principala...sa nu ma intalnesc cu proprietareasa. Urc pe scara din spatele casei, o scara in spirala, mica si abrupta incat trebuie sa ma tin de perete ca sa ajung la etaj. E intuneric iar peretii sunt umezi si au miros de igrasie. Abia astept sa-i vad zambetul. Nu stie ca vin. Usile de la apartamentul ei sunt deschise. Sunt inalte, duble si mai patreaza un strop de vopsea alba. Inauntru totul pare ravasit. De dupa o usita de debara apare proprietareasa, cu o matura in mana. E o femeie de 60-70 de ani, grasa, cu parul mereu legat intr-o esarfa.

- Domnisoara a plecat, mami! A plecat inca de azi de pe la 8...A luat tot! Eu am venit sa matur un pic mizeria. In timp ce imi spunea toate astea, ca si cum eu ma asteptam la asa ceva, se indrepta leganat catre usa. A ajuns pe hol, tuseste si abia respira. Bombaneste ceva.

- Mami? Mami? Imi tarasc picioarele pana in hol.

- Mami, vezi ca era un biletel! Eu l-am aruncat. Nu am stiut ce e cu el si am facut curat. E in gunoiul de colo, de dupa usa, cauta mata, ca eu nu mai pot veni, ma omoara tusea asta!

Un biletel mototolit. Asta e tot. Un amarat de sticker pe care a scris un amarat de “imi pare rau”!!

Au trecut cateva luni de cand a plecat, sau mai bine zis a fugit pe furis. Nu a plecat pur si simplu. Asa cum a zis si batrana...a luat tot. Inclusiv fericirea. Maine e ziua ta! Daca vrei sa fie bine, ar fi cazul sa arati mai vesel. Stiu ca nu esti fericit, insa macar sa pari!